Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

     După ce s-au anulat restricțiile din cauza pandemiei în Austria, primul gând care mi-a venit în minte a fost acela de a întreprinde o ieșire la un pescuit și, nu una de câteva ore pe malul apei, dimpotrivă, am ales o apă sălbatică unde urma să stau două zile și două nopți, alături de familie.

     Un lac, situat la granița dintre Austria și Slovenia, un fel de “ mini-delta” noastră cea frumoasă. Un loc cu multe canale și apă curgătoare în care pot să te întâlnești cu aproape toate speciile de pești de la noi din țară, precum pâstrăvul, cleanul, crapul, amurul, știuca, rosioara, plătica sau carasul. În unele cazuri se poate întâlni chiar și somn de talie mare, dar, cei drept, încă nu am fost binecuvântat cu asemenea exemplare capitale.

     Am ajuns cu bine la destinație vineri după amiază, am plătit taxa de pescuit și am fost norocoși să găsim un loc foarte frumos pentru această perioadă a anului, lângă o zonă destul de aglomerată de turiști ieșiți la un picnic după anularea interdicțiilor impuse de autorități din cauza coronavirusului. Am instalat imediat cele două corturi, unul pentru mine și soție, unul pentru Emma, fetița noastră, care voia cu tot dinadinsul să doarmă singură. Am mers împreună să adunăm ceva lemn de foc, după care ne-am apucat de treabă, fiecare cu ale lui, soția cu pregătitul cinei, eu și Emma cu pescuitul. Cooperam destul de bine, unul pregătea nada, celălalt bețele, și le lan-sam numaidecât în mijlocul lacului. Un băț conținea momeală simplă la porumb, iar celălalt la boiles cu aromă de cireșe. Nu prea am avut trăsături în primele două, trei ore, după care, spre seară, mai ales în amurg, au început peștii să se hrănească mai intens, ba la mămăligă, ba la viermuși, însă niciun crap nu ne-a vizitat în prima seară.

     Ne-am delectat cu o priveliște de vis, desprinsă parcă din basme, cu niște burgeri pe grătar și, bineînțeles, cu ceva bere rece lângă focul de tabără care ne-a ținut de veghe până am adormit.

     Dimineața devreme eu am fost cel mai matinal dintre toți. Am pregătit repede o lansetă pentru peștii răpitori, dar foarte silențios, ca să nu trezesc familia și am plecat la pescuit în speranța vreunei capturi pe măsură, de știucă sau șalău. Am cutreierat malul lacului câteva sute de metri în pro-ximitatea taberei, unde am lansat cu cele mai bune și norocoase năluci ale mele, însă, toate eforturile mi-au fost în zadar.

     Am revenit în tabără după aproximativ două ore de hoinăreli pe malul lacului și am observat că fiică mea radia de fericire pentru că a reușit să prindă câteva roșioare de toată frumusețea la boabe de porumb din conservă. Am decis de comun acord să le gătim pe jar și să facem o mămăligă cu mujdeiuț de usturoi. Zis și făcut, toate bune și frumoase până după după amiază, după care norii au început să se adune și vântul a început să bată cu putere, iar singurul lucru care urma era ploaia. Așa că încetișor am început să ne strângem tabăra și să ne pregătim pentru plecare, deși aveam taxa plătită până a doua zi dimineață la ora 11:00.

     Am mai zăbovit puțin pe malul lacului pentru a verifica dacă nu am uitat ceva, iar spre seară am plecat acasă puțin dezamăgiți de vremea de afară, dar în același timp mulțumiți de această ieșire frumoasă, mai ales după o perioadă îndelungată de stat în casă. Iar ca pescar hoinar ce sunt, întotdeauna voi visa la marea captură.

Petru Miloş