
Marți, 4 iunie 2019, în incinta Căminului Cultural din Carașova a fost pus în scenă spectacolul pentru copii „Gâscănelul lăudăros”, un spectacol de Maria Gornic, realizat de artiștii teatrului „Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Căminul Cultural din Carașova, reprezentat prin directorul instituției, Mihăilă Marian. La spectacol au fost prezenți elevii și profesorii Liceului Teoretic Bilingv Româno-Croat din Carașova.
”Gâscănelul lăudăros” relatează povestea un pui de gâscă foarte răsfățat și obraznic. În cadrul piesei de teatru copiii află ce se întâmplă cu un ou de gâscă rătăcit printre ouăle de găină, dintr-un cuibar de pe prispa casei a două vecine. Bineânţeles, se naşte o poveste cu un gâscănel. Dar, gâscănelul nostru este răsfăţat de cele două vecine şi devine obraznic şi lăudăros. Prietenia lui cu Măriuca, o fetiţă cuminte şi binecrescută, și bineînțeles cu ajutorul copiilor din sală care îl salvează dintr-o situaţie fără ieşire, îl transformă pe eroul nostru într-un prieten adevărat, un prieten de nădejde.