Luni, 3 iulie 2017, sediul Central al Uniunii Croaților din România a fost gazda unei delegaţii de elevi belgieni şi români, în cadrul proiectului şcolar internaţional „Eurodyssee“. Proiectul este unul lingvistic și cultural, realizat în parteneriat cu Institutul Saint Joseph din Ciney, Belgia, şi este axat pe practici teatrale. Prin intermediul proiectului „Eurodyssee“, 15 elevi de la Institutul Saint Joseph din Ciney, Belgia, au ajuns în Reşiţa, pentru un schimb de experienţă cu elevii din cadrul Colegiului Naţional Traian Lalescu. Acest parteneriat durează de 31 de ani la Ceney, iar de 14 ani la Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița. Prin Eurodyssee, tinerii sunt încurajați să exploreze noi culturi, noi obiceiuri și noi stiluri de viață alături de alți tineri care au interese și pasiuni similare. Printre principalele obiective ale programului se numără îmbunătățirea încrederii în sine, lărgirea orizonturilor și mai ales necesitatea de a accepta că celălalt este diferit. Cu toate acestea, deși provin din medii culturale diferite, participanții au multe în comun.